Debranşarea de la căldură se face din timpul verii
Debranşarea de la sistemul public de energie termică îţi va scădea considerabil factura la întreţinere pe timp de iarnă
În cazul în care te-ai decis să renunţi la sistemul
centralizat de încălzire şi să achiziţionezi o centrală termică, este
cazul să te grăbeşti! Debranşarea de la căldură se face pe timpul
verii, înainte de alimentarea cu agent termic a caloriferelor.
Specialistul Click! Mihai Mereuţă ne spune care sunt paşii pentru
deconectarea de la sistemul public de energie termică.
Pentru cei care doresc să renunţe la serviciile publice de încălzire, iată de paşi trebuie urmaţi:
Debranşarea,doar cu acordul vecinilor
Dacă vrei să te debranşezi de la sistemul centralizat de încălzire trebuie să îndeplineşti câteva cerinţe prevăzute de lege.
* acordul vecinilor de apartament, atât pe orizontală cât şi pe verticală;
*
acordul scris al asociaţiei de proprietari, exprimat prin hotarârea
adunării generale, asupra intenţiei de realizare a unui sistem
individual de încălzire;
* anunţarea, în scris, a operatorului care are şi calitatea de furnizor, cu cel puţin 30 de zile înainte;
*
deconectările/debranşările se efectuează numai de către operatorul care
are şi calitatea de furnizor în termen de maximum 45 de zile de la data
solicitării, după verificarea documentelor care dovedesc îndeplinirea
condiţiilor cumulative impuse;
* cheltuielile de deconectare/debranşare se suportă de către solicitant.
Vecinul de perete are ultimul cuvânt
Deconectările
individuale ale unor apartamente situate în imobile de locuit tip bloc -
condominii, alimentate cu energie termică din sistemul energetic de
interes local, indiferent de cauze, se pot realiza în următoarele
condiţii cumulative:
* să existe acceptul scris al proprietarilor
spaţiilor cu destinaţie de locuinţă sau cu altă destinaţie cu care cel
care doreşte debranşarea are pereţi comuni sau planşee comune, din care
să rezulte că sunt de acord cu debranşarea şi cunosc influenţele
debranşării asupra condiţiilor de confort şi de mediu din spaţiile pe
care le deţin în proprietate;
* să existe documentaţia tehnică prevăzută;
*
solicitantul să aibă montat aparat de măsurare a debitului de gaze
naturale pe care le consumă, în cazul în care continuă să folosească
spaţiul pe care îl are în proprietate, după debranşare.
Acte şi taxe necesare debranşării
Cerere de debranşare cu avizul de principiu al Asociatiei de Proprietari.
Proiect de debranşare pentru întocmirea Referatului de specialitate privind debranşarea.
În
procesul-verbal al adunării generale se va consemna faptul că aceştia
au înteles că deconectarea corpurilor de încălzire conduce la scăderea
confortului termic în acel apartament, iar costurile de încălzire pentru
apartament vor creşte.
Beneficiarul se prezintă la furnizorul de
căldură pentru plata taxei de eliberare a avizului la proiect la
ridicarea acestuia. Costurile efective de debranşare sunt în funcţie de
numărul de etaje ale blocului şi de tipul de legături folosite pentru
debranşări, variind între 47 şi 85 lei/calorifer, fără TVA.
Plata tarifului de avizare se va face în momentul depunerii documentaţiei.
Centrala termică, doar cu autorizaţie
În situaţia în care deconectarea se face cu intenţia înlocuirii
sistemului de încălzire centralizat cu un alt sistem de încălzire
individual, modificarea sistemului de încălzire individual se va face
numai cu autorizaţie de construire, obţinută în condiţiile legii.
Acesta
va ţine cont de modul individual de evacuare a gazelor de ardere,
astfel încât condiţiile de mediu din imediata vecinătate să nu fie
influenţate şi să fie respectat principiul de asigurare a unui mediu
curat pentru vecini.
*sursa: click.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu